Lista de dorințe 0
Toate categoriile

Crin Grand Cru

26.37Lei 29.30Lei

Indisponibil

Crin Grand Cru

Grand Cru este unul dintre cele mai frumoase soiuri de crini, fapt dorat nuanței florilor cu petale mari. Elegante și luminoase, ele sunt pictate în nuanțele focului, de la portocaliu în centru, la galben intens spre vârful petalelor. Soiul înflorește abundent, crinii fiind preferați și în alcătuirea aranjamentelor și buchetelor florale, pline de parfum.

Plantare și îngrijire

Pentru a planta bulbii, se vor face lăcașuri cu adâncimea de trei ori înălțimea bulbilor, aproximativ 15 cm, iar distanța de plantare va fi de circa 20 cm. Pământul trebuie bine afânat înainte de plantare, bulbii poziționându-se cu vârful în sus și rădăcina în jos, după care se acoperă cu pământ și se tasează ușor. Plantarea poate avea loc chiar și pe gazon, într-o poziție însorită, lumina naturală și căldura favorizând procesul de înflorire. Udarea plantei se poate face folosind cantități moderate de apă, în așa fel încât solul să se mențină reavăn în perioada dezvoltării și înfloririi.

Avantajele soiului

  • un soi foarte decorativ;
  • înflorește bogat timp îndelungat;
  • emană un parfum deosebit.

Caracteristici

Perioada de însămânțare:
martie - mai
august. - octombrie
Perioada de înflorire:
iunie - august
Caracteristici
buchet pentru orice ocazie
Înălțimea la maturitate
80 - 100 cm
Distanța de plantare
15 - 20 cm
Condiții de lumină
loc însorit
Rezistența la îngheț
- 40°C
Adâncimea de plantare
10 - 15 cm
Caracteristici principale
Dragi clienți,

Precomandați bulbii de toamnă doriți, pentru a beneficia de întâietate la livrare. Cererea este foarte mare, iar cele mai populare varietăți sunt solicitate cu mult înainte de debutul sezonului de plantare, ceea ce poate duce la epuizarea stocului, în cazul acestor produse.

Menționăm că livrarea bulbilor va începe pe 5 septembrie, în ordinea în care au fost plasate precomenzile.

Scrie o recenzie