Lista de dorințe 0
Toate categoriile

Mărar Szmaragd

5.60Lei

Mărar Szmaragd

Face parte din categoria ierburilor perene, adorată în rândul consumatorilor care preferă să îl utilizeze în diferite combinații culinare, condimentând preparatele, oferindu-le un aspect plăcut sau fiind folosit ca plantă medicinală datorită conținutului bogat de substanțe benefice organismului uman.

Plantare şi îngrijire

Mărarul Emerald se plantează prin însămânțare atât în teren deschis, cât și în ghivece, pe pervazul ferestrei, de preferat în locuri expuse la soare pe cea mai mare parte a zile, foarte bine luminate, iar în ceea ce privește tipul solului, acesta trebuie să fie foarte bogat, fertil, cu un sistem bun de drenare pentru a evita stagnarea apei. Planta acestui soi de mărar ajunge la gradul de maturitate tehnică în aproximativ 16-20 de zile de la plantare. Aceasta trebuie protejată de vânturile puternice pentru a preveni deteriorarea sau încetinirea creșterii. Recoltarea poate începe cam la 65-75 de zile de la plantare, alegând doar frunzele exterioare aproape de tulpină, acestea fiind cele mai gustoase odata ce florile mărarului s-au deschis. Frunzele trebuie depozitate într-un loc întunecat, răcoros și fără umiditate, pentru a se usca și a se păstra în siguranță, iar frunzele uscate pot fi congelate în pungi de plastic vidate, păstrându-și astfel aroma timp îndelungat.

Avantajele soiului

  • frunzele de mărar Emerald se pot utiliza pentru aromarea diferitelor preparate culinare cum ar fi salate, supe, omlete sau carne;
  • mrarul este foarte bogat în potasiu, calciu, fier, magneziu, de asemenea conține vitaminele A, B și C, dar și ulei volatil care este un puternic antioxidant;
  • poate fi consumat în stare proaspătă sau uscata, iar tulpina și semințele vor putea fi utilizate pentru condimentarea murăturilor, a salatelor sau sosurilor.

Caracteristici

Perioada de însămânțare:
martie - iunie
Perioada de coacere:
mai - octombrie
Caracteristici
completează orice masă
Înălțimea la maturitate
20 - 50 cm
Distanța de plantare
15 х 20 cm
Condiții de lumină
soare

Scrie o recenzie